Arome in Roz » Diverse

Orez aromat-curry, lapte de cocos, turmeric

February 18th, 2010

img_3112_small

Un orez delicios si aromat, care din punctul meu de vedere este mai mult decat o garnitura. Eu l-am mancat simplu si mi-a placut foarte mult, este prima data cand fac orez cu curry, dar cu siguranta nu ultima.

Ingrediente:

  • o ceasca de orez ( eu am folosit orez traditonal, cu bob rotund)
  • o ceasca de lapte de cocos ( eu am folosit lapte de cocos pentru gatit, bio )
  • 2 cesti de apa plata
  • 2 lingurite pudra de curry
  • 1/2 lingurita  turmeric
  • 1 ceapa
  • 3 linguri ulei de masline
  • 2 foi de dafin
  • frunze de patrunjel

Ceapa se caleste usor in ulei de masline pana se inmoaie, fara sa se rumeneasca

 

img_3105_small

Se adauga orezul, se amesteca de cateva ori apoi se pun condimentele: curry, turmeric si foi de dafin

 

img_3106_small

Dupa ce orezul s-a amestecat bine cu condimentele, se adauga laptele de cocos

img_3107_small

Apoi se pune apa, un praf de sare, si se baga la cuptor, pana cand orezul absoarbe tot lichidul

 

img_3108_small

Cand a fost gata, am pus si cateva frunze de patrunjel.

 

img_3110_small

 

img_3111_small

Amintiri din copilarie

December 20th, 2009

De cate ori se apropie Craciunul, ma gandesc la copilaria mea.Niciodata nu am trait cu atata intensitate sarbatorile, decat atunci cand credeam cu tarie in Mos craciun.stiam ca o sa primesc multe cadouri, nu neaparat pentru ca eram cuminte, ci pentru ca intotdeauna primeam, nici nu concepeam ca nu o sa fiu iar super rasfatata.Dar daca este ceva la care ma gandesc intotdeauna in pragul sarbatorilor, acestea sunt cozonacii si cornuletele fragede pe care le facea bunica mea.Eram pur si simplu fascinata de acel intreg proces complex, cu toate ingredientele la aceeasi temperatura, cum se vorbea zile intregi ca trebuie sa fie faina buna, si untul nu stiu de care…si crema aceea dementiala de cacao si nuci si mult rom, din care infulecam pe furis, luam cate un linguroi mare si indesam umplutura de cozonac in gura apoi fugeam sa nu ma vada nimeni.Si de atunci, am mancat nenumarate delicatesuri, prajituri, bomboneturi din toata lumea, dar nimic nu se compara cu gustul acela inconfundabil..cozonacii uriasi si pufosi, aliniati ca niste soldati disciplinati pe masa din sufragerie, acoperiti cu hartie de pergament, pregatiti sa ia drumul copiilor si al nepotilor. Si cutiile mari pline de cornulete fragede, umplute cu aceeasi crema minunata, de se topeau in gura, mancam de spargeam. Si mamaia mea, care statea si ii admira, apoi incepea sa faca imparteala: astia sunt pentru Mihaela( matusa mea) , pentru Iulica ( tatal meu) ,astia pentru nu mai stiu cine, si intotdeauna, cel mai deosebit, cel mai frumos, cu impletituri si cu cea mai multa crema ,era pentru Lucicuta.
Apoi am pierdut-o pe mamaia mea facatoare de minuni, si pe langa durerea disparitiei ei premature, am ramas chinuita de absenta gustului si mirosului acela minunat de cozonac si cornulete. Si acum imi aduc aminte cum se inchidea in bucatarie si dadea drumul la aragaz, era o calduraaaa, si ea micuta si grasuta, transpirata toata, framanta intr-un lighean urias coca aceea aurie si parfumata. Din pacate, doar de doua ori pe an…
Bineinteles ca aschia nu sare departe de trunchi, iar eu eram chinuita de nenumarate talente, mai ales de cel culinar.Am inceput de pe la 9 ani, cu acadele de zahar ars, cu budinca aia la plic, parca fosfarin se numea. Cate cratite am afumat, cate farfurii am spart, ehhhh…
Cand aveam vreo 12 ani, chinuita de amintirea cozonacilor, am decis ca o sa fac eu de Craciun cozonac. Am cooptat-o si pe prietena mea Corina, la munca de jos bineinteles ( spartul nucilor, cernutul fainii) deoarece eu eram bucatarul sef. Dupa indelungi negocieri cu ai mei, am primit acceptul de a face cozonaci noaptea, deoarece era inainte de 1989 si gaze nu erau decat dupa 12 noaptea.
Sincer…am facut totul ca la carte… cred:)).Corina a tinut de lighean, si eu am aruncat cu coca in sus, am trantit-o , am bufnit-o , pana cand a inceput vecinul de la 2 sa bata in teava.In final imi aduc aminte ca i-am asezat in tavi, si ne-am dus sa ne culcam putin.Ne-am trezit spre dimineata, dar ai nostri cozonaci erau tepeni in tavi, nu crescusera deloc.I-am bagat asa in cuptor, si mi-am zis in gand ca or sa creasca la caldura gazelor. Da de unde, au ramas as micuti…Eram tare suparata, ii aliniasem pe masa si ne uitam la ei , cand, intra tata in bucatarie. Vede cozonacii, si imi rasuna si acum in gand vocea lui: “Arata ca niste caramizi”. Eu eram devastata, api tata, ia unul in mana , il loveste usor de masa, si zice:” si sunt la fel de tari ca o caramida.” Aia a fost lovitura de gratie. Timp de 20 de ani nu am mai facut cozonac, am ramas marcata.Am facut torturi,prajituri,checuri,dar niciodata cozonaci.Si nici nu am mai mancat cozonac ca al bunicii mele. Acum vreun an si ceva, grazie masinii de facut paine, m-am incumetat iar la aluatul atat de sensibil si pretentios. Mi-a iesit, dar nu am sa uit niciodata primul meu esec, prima mea dezamagire culinara:).Caramizile mele…:)) Ooofff Corino, Corino, trecura 20 de ani de atunci:)).Mare bucatareasa ma credeam, ca si acum de altfel:))
Aceasta povestire este un omagiu adus bunicii mele, prietenei mele Corina, care de atunci mi-a suportat multe esecuri culinare ( si nu numai), o incursiune placuta in copilaria mea.
Va doresc tuturor un craciun minunat , alaturi de cei dragi, unde vreti si cu cine vreti, vorba lui Banica jr!

Am reusit sa scanez si o poza cu bunica mea, si una cu tortul urias de negresa pe care mi-l pregatea de ziua mea tataitul meu scump,alta minunatie culinara . Fetita bosumflata este Lucicuta cea rasfatata…:))

lucia-3-ani_small

lucia-si-mamaia_small

Bio & vegan

August 25th, 2009

Am decis sa incerc dieta vegetariana. O alegere dificila , deoarece nu sunt sprijinita de familia mea. Nu reusesc sub nici o forma sa ii dezvat de mezeluri si carne. Singurul care mai pleaca urechea la vorbele mele este fiul meu, Calin, pe care o sa il hranesc cat de sanatos posibil.In continuare trebuie sa gatesc cu carne , nu am ce sa fac:). Dar o sa postez retete vegetariene si bio.

Enchilladas

July 31st, 2009

tortillas-cu-pui-007_small

Din tortillas am facut tot o varianta mai ” saraca ” de enchilladas. Pentru o portie am folosit:

Ingrediente:

- 2 tortillas
- 2 linguri carne de pui ( gatita la cuptor, prajita sau fiarta si taiata bucatele, eu am maruntit-o la robot)
- 2 linguri de branza Gouda ( eu am folosit picanta, cu chilli), rasa
- 2 linguri de ceapa caramelizata

Foaia de tortilla, deja coapta, de pune in tigaia incinsa. Se pune branza rasa

tortillas-cu-pui-001_small

Apoi carnita

tortillas-cu-pui-002_small

Ceapa caramelizata

tortillas-cu-pui-003_small

Se acopera cu cealalta tortilla si se preseaza bine cu mana, sau cu o spatula

tortillas-cu-pui-004_small

Se intoarce si pe partea cealalta, nu se imprastie umplutura daca o presati bine, si se mai lasa 30 de secunde. Eu am servit-o cu pasta de avocado (guacamole). Am pasat miezul de la un avocado , l-am amestecat cu un catel de usturoi zdrobit, jumatate de ceapa tocata marunt, un praf de sare si o lingura de smantana acra.

tortillas-cu-pui-006_smalltortillas-cu-pui-007_small

Ceapa caramelizata

July 31st, 2009

ceapa-caramelizata-008_small

Ceapa caramelizata, dulce si delicioasa, merge de minune in sandwich-uri sau ca garnitura. Asta este varianta mai healthy:))

Ingrediente:

-3 cepe mari ( merg si cele rosii si cele albe)
-4 linguri ulei de masline
-1 lingura aceto balsamico ( sau vin rosu, sau o lingurita zahar brun)

Cepele se curata si se spala

ceapa-caramelizata-001_small

Se taie in doua, apoi se toaca pestisori, pe latime

ceapa-caramelizata-002_small

Dupa ce se taie, se desparte in ” foite”

ceapa-caramelizata-003_small

Se pune uleiul la incins, la foc mic. Si asa ramane focul pana la sfarsit. Mic, mic, mic.
Se pune si ceapa, si se amesteca de cateva ori pentru a acoperi toate bucatelele de ulei

ceapa-caramelizata-004_small

Timp de 10 minute, se amesteca in ea din minut in minut.Dupa 10 minute , arata asa

ceapa-caramelizata-005_small

Urmeaza inca 5 minute, amestecam mai des de data asta. Punem si otetul

ceapa-caramelizata-006_small

Si mai lasam inca 10 minute pe foc foarte mic, amestecand continuu. Cam asa ar trebui sa arate

ceapa-caramelizata-008_small

Eu am pus-o la scurs pe un servet de hartie, sa inlatur excesul de ulei. Se pastreaza la frigider intr-un borcan inchis ermetic sau casoleta de plastic o saptamana.

ceapa-caramelizata-009_small

Fructe uscate

June 5th, 2009

fructe-uscate-010_small

De curand mi-am cumparat un deshidrator de fructe si legume, iar aceasta este prima incercare de a presta snack-uri sanatoase si gustoase. Am folosit mere, capsuni si banane.

Merele le-am spalat, scos cotorul, taiat feliute de 0,5 cm si le-am presarat cu scortisoara.

fructe-uscate-002_small

Capsunile le-am spalat , curatat de codita si feliat

fructe-uscate-005_small

Bananele le-am decojit si taiat feliute

fructe-uscate-003_small

Am pus tavile in aparat si le-am lasat 8 ore. Deshidratorul este silentios si are multiple intrebuintari. Eu vreau sa fac vegeta de casa si rosii uscate.

fructe-uscate-006_small

Acesta este rezultatul final

fructe-uscate-007_small

Cel mai mult mi-au placut merele, dulci si crocante ca niste cipsuri. Capsunile erau ca niste jeleuri, bananele prea dulci pt gustul meu.