Pizza Margherita con funghi

June 24th, 2009

pizza-margherita-007_small

Fara indoiala, pizza margherita este un fel de regina-mama in lumea pizzelor. Fara ea, aproape nimic nu ar fi posibil:). Eu doar am imbunatatit-o cu cateva ciuperci, din ciclul pizze cat mai simple si mai gustoase.

- aluat de pizza, din 500 de grame de faina, pentru doua pizza mari, sau 3 pizza mai mici

-ulei extravirgin de masline

-doua rosii bine coapte ( sau rosii din conserva)

-oregano uscat

-4 crengute busuioc proaspat

-200 gr mozzarela

-6 ciuperci champignion brune

-sare, piper

Dupa ce a dospit cel putin doua ore, aluatul se intinde cu degetele in forma de pizza, apoi se unge cu ulei de masline

pizza-margherita-002_small

Intre timp, se incinge foarte bine cuptorul. Rosiile se taie cubulete mici ( daca vreti puteti sa decojiti rosiile, eu nu am mai facut-o) apoi se calesc in cateva linguri de ulei de masline, doua minute. Se adauga sare si piper, frunze de busuioc rupte , oregano uscat

pizza-margherita-011_small

Se pune o portie generoasa de sos peste aluatul de pizza din forma

pizza-margherita-003_small

Deasupra sosului se pun bucatele sau feliute de mozarella

pizza-margherita-004_small

Ciupercile taiate felii nu foarte subtiri si frunze de busuioc

pizza-margherita-005_small

Se aseaza in cuptorul incins, nu inainte de a o asezona cu sare, piper, si cateva picaturi de ulei de masline

pizza-margherita-007_small

Biscuiti “Cooly” cu mac, lamaie si ciocolata

June 23rd, 2009

biscuiti-cu-mac-014_small

Cand ne-a sosit acasa premiul de la Cooly, pentru retetele pe care le-am postat in cadrul concursului ” Puisorul meu e mare bucatar pe Culinario” tocmai ma gandeam sa fac niste biscuiti. Si pentru asta am amestecat cateva din aromele mele preferate, respectiv macul , lamaia si ciocolata amara, si i-am botezat “Cooly” drept multumire pentru premiul acordat

Ingrediente:

- 1 pachet unt
-200 gr zahar pudra
-2 galbenusuri
-2 cani de faina
-2 linguri de mac
-ulei esential de lamaie ( sau esenta de lamaie, sau coaja de lamaie)
-2 linguri smantana acra
-2 ciocolate amarui ( pot fi si cu lapte )

Untul, la temperatura camerei, se bate spuma impreuna cu zaharul pudra

biscuiti-cu-mac-002_small

Se adauga galbenusurile

biscuiti-cu-mac-003_small

Apoi smantana

biscuiti-cu-mac-004_small

Se pune si macul, impreuna cu uleiul de lamaie ( se gaseste la Plafar) ,cam 10 picaturi

biscuiti-cu-mac-005_small

Se adauga si faina

biscuiti-cu-mac-006_small

Si se omogenizeaza totul

biscuiti-cu-mac-007_small

Initial vroiam sa fac diverse forme cu spritul de prajituri, dar ma grabeam sa plec la piscina asa ca am ales o varianta mai putin aspectuoasa dar foarte rapida. Am rulat toata compozitia in folie de aluminiu si am bagat-o la congelator pentru o ora. Poate fi lasata si in frigider, pana la 3 zile, daca nu va grabiti ca mine:)

biscuiti-cu-mac-009_small

Apoi am taiat felii grosute si le-am asezat intr-o tava tapetata cu hartie de copt

biscuiti-cu-mac-010_small

Se coc in cuptorul incins, pana ce incep sa se rumeneasca usor pe margini. Intre timp am topit ciocolata la microunde, si am adaugat in ea cateva picaturi de ulei esential de lamaie. Apoi am pensulat generos cu ciocolata fiecare biscuite caldut, si i-am lasat sa se usuce pe un gratar.

biscuiti-cu-mac-012_small

Sunt fragezi , pufosi si deliciosi

biscuiti-cu-mac-014_small

Si o sectiune

biscuiti-cu-mac-018_small

Sorbeto de caise

June 23rd, 2009

sorbeto-de-caise-008_small

Ii dedic acest sorbeto minunat Inei, drept multumire pentru minunatele produse pe care le-am primit chiar astazi drept premiu. Ina, tu deja ai observat ca sunt fan inghetata, si m-am gandit la ceva vegan pentru tine. Am facut acest minunat sorbeto de caise, este atat de cremos incat nu ai zice ca are in compozitie doar apa si caise.

Ingrediente:

-1 kg de caise
-3 cani apa plata
-150 ml miere poliflora

Caisele le-am spalat bine si le-am scos samburii, apoi i-am pus cu apa intr-o cratita pe foc

sorbeto-de-caise-001_small

Se lasa numai pana da apa in clocot, apoi se acopera cu un capac etans si se lasa timp de ora, timp in care caisele se inmoaie, fara sa isi piarda toate vitaminele prin fierbere

sorbeto-de-caise-005_small

Cand sunt aproape reci, caisele impreuna cu apa in care au stat se pun in blender, se adauga mierea, si se mixeaza pana se fac piure

sorbeto-de-caise-006_small

Apoi tot amestecul merge in masina de inghetata pentru 15 minute. Priviti ce culoare minunata. Am ornat cu o frunzulita de menta.

sorbeto-de-caise-009_small

Multumim pentru premiu, Ina, si pentru toate retele tale minunate!

sorbeto-de-caise-007_small

Bruschetta cu brie si prosciutto

June 20th, 2009

bruschetta-cu-brie-si-prosciutto-007_small

Un aperitiv delicios, satios , foarte versatil si usor de facut.

Ingrediente:

-4 felii de paine neagra, home made
-ulei de masline
-100 gr branza brie
-o rosie
-20 gr parmezan ras
-sare piper
-pesto de rucola

Feliile de paine le-am asezat pe un gratar  si le-am lasat putin sa se rumeneasca in cuptor, apoi le-am scos si le-am pensulat cu ulei de masline

bruschetta-cu-brie-si-prosciutto-001_small

Am asezat feliile de branza brie taiate subtire

bruschetta-cu-brie-si-prosciutto-002_small

Apoi rosia taiata cubulete am impartit-o pe cele 4 felii

bruschetta-cu-brie-si-prosciutto-003_small

Se sareaza, pipereaza si se dau la cuptor pentru inca 15 minute. Cand se scot, se pudreaza cu parmezan, si se aseaza pe fiecare bruschetta cate o felie de prosciutto

bruschetta-cu-brie-si-prosciutto-005_small

Apoi am pus pesto de rucola si busuioc

bruschetta-cu-brie-si-prosciutto-006_small

Delicioase!

bruschetta-cu-brie-si-prosciutto-007_small

bruschetta-cu-brie-si-prosciutto-008_small

Paste cu pesto de rucola

June 19th, 2009

paste-cu-pesto-de-rucola-013_small

Am vazut aceste paste intr-o revista si imediat m-am gandit ca trebuie sa le fac. Rucola imi place la nebunie, gustul ei amarui – picant se potriveste super cu paste si pizza. Acest pesto este exact pe gustul meu, cu busuioc, cu parmezan, si fara carne. Nuca ii da un plus de crispy, iar mie imi plac pastele mai “uscate” ,sa nu innoate in sos.

Ingrediente:

-o punga de rucola, a mea avea 125 gr
-3 catei de usturoi
-50 ml ulei de masline
-70 gr parmezan ras
-3 fire de busuioc proaspat
-sare, piper dupa gust
-100 gr miez de nuca
-200 gr paste late, eu am folosit tagliatelle

Usturoiul se curata, se zdrobeste putin cu latul unui cutit, apoi se pune la calit in uleiul de masline. Cand se rumeneste, se scoate din tigaie si se arunca, iar uleiul se lasa la racit.

paste-cu-pesto-de-rucola-004_small

Intr-un bol se amesteca rucola, nucile, parmezanul si frunzele de busuioc

paste-cu-pesto-de-rucola-006_small

Se pun in robot si se mixeaza, turnand cate un firicel din uleiul parfumat cu usturoi, pana ajunge la consistenta unei paste

paste-cu-pesto-de-rucola-008_small

Pastele fierte in apa cu sare se amesteca fierbinti cu pesto-ul de rucola, se sareaza si pipereaza dupa gust. Absolut delicioase!

paste-cu-pesto-de-rucola-012_small

Tagliatelle prosciutto-funghi

June 19th, 2009

tagliatelle-prosciuto-funghi-009_small

Cred ca nu o sa ma satur niciodata sa fac paste, sunt atat de versatile, de simple si de bune, niciodata nu poti fii dezamagit de ele. Prosciutto-ciuperci este un topping preferat pentru pizza, si m-am decis sa il incerc si la paste. Absolut delicios si foarte rapid.

Ingrediente:

- 8 ciuperci, pot fi champinion sau pleurotus
- 100 gr branza brie
- 100 ml smantana lichida
- 4 felii prosciutto
- 2 linguri ulei masline
- sare, piper
- 200 gr tagliatelle cu ou Barilla

Ciupercile se taie felii nu foarte subtiri si se calesc in uleiul de masline, la foc rapid, fara sa le lasam sa se ” topeasca” de tot

tagliatelle-prosciuto-funghi-001_small

Se taie branza cubulete

tagliatelle-prosciuto-funghi-002_small

Si se pune peste ciuperci , impreuna cu smantana lichida

tagliatelle-prosciuto-funghi-004_small

Se lasa un minut, doua, pana cand branza incepe sa se topeasca. tagliatelele se fierb in apa cu sare, al dente, deoarece absorb si din sos

Feliile de prosciuto se taie fasii late

tagliatelle-prosciuto-funghi-005_small

Si se adauga impreuna cu pastele fierte si scurse peste sosul fierbinte

tagliatelle-prosciuto-funghi-007_small

Se amesteca de cateva ori , si se servesc imediat. Mi-ar fi placut niste patrunjel verde, dar nu mai aveam. Sare si piper numai la servit, deoarece branza si prosciutto sunt sarate. Excelente!

tagliatelle-prosciuto-funghi-008_small

Chec in trei culori cu crema de lamaie

June 17th, 2009

prajitura-in-3-culori-026_small

Reteta acestei prajituri o am de la matusa mea Mihaela, care o numea Prajitura in trei culori.Faceam prajitura asta acum vreo 10 ani, si facea senzatie peste tot. In primul rand ca este delicioasa, dar are si un mod de taiere inedit. Mi-am adus aminte de ea zilele trecute si m-am gandit sa o refac. Noroc cu prietena mea Corina, care a salvat reteta.

Ingrediente:

Pt doua checuri mari:
- 8 oua
- 2 cani de zahar
- 2 cani de faina
- 10 linguri ulei
- coaja de la o portocala
- o lingura cacao
- colorant alimentar

Pentru crema:
- 2 oua
- 200 gr zahar
- 200 ml lapte
- 3 linguri faina
- 1 pachet si trei sferturi unt
- 2 lamai

Glazura
- un sfert pachet unt
- 3 linguri zahar
- 2 linguri cacao
- 5 linguri lapte

Mentionez ca eu am facut doar jumatate de cantitate, deoarece aveam forme mici de aluminiu, si a fost perfect ca masura. Mi-era teama ca iese prea multa, dar intr-un final s-a mancat toata in aceeiasi zi.
Intai se pregatesc checurile. Zaharul si ouale intregi se pun intr-un bol

prajitura-in-3-culori-001_small

Se bat pana isi tripleaza volumul

prajitura-in-3-culori-004_small

Se adauga faina si uleiul

prajitura-in-3-culori-005_small

Apoi la sfarsit coaja de portocale , sau vanilie . Se imparte compozitia rezultata in doua. Este foarte important ca cele doua checuri sa fie egale. Eu am folosit cantarul de bucatarie, si doua boluri identice. O parte se coloreaza cu lingura de cacao, cealalta cu orice culoare doriti, eu am folosit roz, asa era in reteta originala. Dar checurile pot avea orice culoare doriti, tin minte ca am facut si roz si verde si albastru. Eu folosesc numai colorant organic natural, de aceea culoarea este foarte pala, nu au aceiasi intensitate ca si colorantii chimici.

prajitura-in-3-culori-006_small

Se ung tavile cu ulei sau unt si se tapeteaza cu faina, apoi se toarna cele doua compozitii

prajitura-in-3-culori-008_small

Se coc la foc mic, stiu de la matusa mea ca trebuie sa crape deasupra (nu stiu de ce) . Intre timp se face crema. Ouale, zaharul ,laptele si faina se amesteca bine cu telul

prajitura-in-3-culori-009_small

Si se fierb pe foc mic , amestecand intr-una, pana se ingroasa

prajitura-in-3-culori-010_small

Se acopera crema cu o folie de plastic, sa nu faca crusta, si se lasa sa se raceasca . Dupa ce s-a racit complet, se adauga coaja de la cele doua lamai si zeama lor, si untul care trebuie sa fie la temperatura camerei.

prajitura-in-3-culori-012_small

Se amesteca cu mixerul pana rezulta o crema fina si spumoasa

prajitura-in-3-culori-014_small

Pentru glazura se pun toate ingredientele intr-o craticioara

prajitura-in-3-culori-015_small

Si se fierb la foc mic, amestecand intr-una, lasand sa dea in cateva clocote pana se ingroasa putin

prajitura-in-3-culori-017_small

Cand checurile s-au racit , incepem asamblarea prajiturii. Ambele checuri se taie in felii groase si cat se poate de egale

prajitura-in-3-culori-018_small

Se ia o felie din checul cu cacao, se unge cu o portie generoasa de crema, apoi langa ea se aseaza o felie de chec roz. Deci chec maro , crema, chec roz, crema si tot asa .

prajitura-in-3-culori-019_small

Eu am facut o singura prajitura lunga, deoarece checurile mele au fost mici, dar de obicei se reproduc checurile, adica ies doua prajituri

prajitura-in-3-culori-020_small

Deasupra se toarna glazura de cacao, fara sa o nivelam. Glazura trebuie sa fie calduta spre rece

prajitura-in-3-culori-022_small

Se lasa prajitura cateva ore la frigider, apoi se taie bucati groase. Prajitura se taie usor oblic , in asa fel se vad cele trei culori , ale checurilor si a cremei.

prajitura-in-3-culori-023_small

Sectiune

prajitura-in-3-culori-024_small

Checurile sunt pufoase, crema este fina si acrisoara, in combinatie cu glazura de cacao rezulta o prajitura delicioasa, si toata lumea va intreba cum ati facut-o.

Aici v-am facut o schema desenata exact asa cum mi-a facut si mie matusa mea, ca sa inteleg cum se taie prajitura

desen_small

Super gogosi aromate cu rom

June 16th, 2009

gogosi-cu-rom-010_small

Cele mai bune si mai frumoase gogosi pe care le-am facut vreodata. Reteta apartine Iuliei, o reteta exact pe gustul meu, cu mult rom. Gogosile sunt pufoase si pline inauntru, nu cu gaura.
Foarte usor de facut, mai greu cu asteptatul cand dospeste aluatul. In casa miroase demential, a coaja de lamaie si rom. Super delicioase gogosile astea, preferatele mele din tot ce am facut pana acum.

Ingrediente:

-650 gr faina
-200 ml lapte caldut
-1 cubulet si jumate de drojdie ( cubulet de 25 gr)
-120 gr zahar
-20 ml rom Jamaica ( presupun ca se poate folosi esenta de rom )
-2 pliculete zahar vanilat
-coaja de la o lamaie
-80 gr unt foarte moale
-un praf de sare
-2 oua
-in plus ulei pt prajit si zahar pudra

Pentru cine are masina de paine este usor de tot. Se pun toate ingredientele in cuva masinii, laptele sa fie putin caldut, untul topit la microunde,dar nu fierbinte, daca folositi drojdie proaspata cum am folosit eu, intai dizolvati-o intr-o lingura de lapte. Apoi se pune masina sa framante si sa dospeasca, la mine aceasta operatiune dureaza o ora si 30 de min. Asa arata aluatul dupa ce a crescut.

gogosi-cu-rom-002_small

Am infainat usor masa si am rasturnat aluatul

gogosi-cu-rom-003_small

Am intins o foaie grosuta de 1 cm si jumatate si am taiat cercuri cu o forma rotunda

gogosi-cu-rom-005_small

Le-am lasat la crescut inca o jumatate de ora

gogosi-cu-rom-006_small

Am pus ulei la incins, eu am gasit ulei de arahide la Cora si este grozav pentru aluaturi prajite

gogosi-cu-rom-007_small

Se lasa foarte putin pe o parte, doua minute pana se rumenesc

gogosi-cu-rom-008_small

Le-am pus la scurs pe un servet de hartie apoi le-am pudrat cu zahar

gogosi-cu-rom-009_small

gogosi-cu-rom-011_small

Super bune, multumesc Iulia!

Inghetata Tiramisu

June 16th, 2009

inghetata-tiramisu-006_small

Inghetata Tiramisu este una din favoritele mele. M-am tot gandit cum sa o reproduc, si am gasit inspiratie in carticica masinii de inghetata. Se face super usor, are toate ingredientele prajiturii tiramisu, mai putin ouale si piscoturile ( care pot fi adaugate) . Nu trebuie pusa deloc pe foc, si o sa murdariti doar un bol si un tel :) .

Ingrediente:

-500 gr mascarpone
-1 cana lapte
-1 cana smantana pt frisca
-5 linguri de zahar
-1 ceasca expresso tare si rece
-1 lingura coniac
-o lingura cacao

Toate ingredientele se pun intr-un bol, mai putin cacaoa

inghetata-tiramisu-001_small

Se amesteca cu un tel pana se omogenizeaza

inghetata-tiramisu-002_small

Apoi se lasa o jumatate de ora la frigider pana se imprietenesc toate aromele. Se pune in masina de inghetata si se lasa vreo 15 min pana prinde putina consistenta. Se aseaza apoi o treime din compozitie intr-o casoleta de plastic, se pudreaza cu cacao, apoi inca o treime, cacao si iar inghetata. Ultimul strat trebuie sa fie de cacao.

inghetata-tiramisu-005_small

In acest fel , va avea “dungi” de cacao atunci cand o veti servi. Se mai lasa o ora la congelator si este gata. Ii puteti adauga piscoturi insiropate in cafea, fie bucatele, fie intregi si asezate la fundul casoletei, sau chiar un piscot din aluat de chec, dar mie imi place asa. Va asigur ca nici nu se compara cu cea din comert si cred ca eu le-am incercat pe toate, cel putin pe cele cu aroma de tiramisu. Este super cremoasa de la mascarpone. Delicioasa!

inghetata-tiramisu-008_small

Semifreddo cu cirese

June 12th, 2009

semifreddo-de-cirese-003_small

Semifreddo este o prajitura-inghetata ,de origine italiana bineinteles.Ce imi place mie la ea este ca are textura unui parfe si nu este nevoie de masina de inghetata pentru prepararea ei. Semifreddo poate fi facut si cu alte fructe , ciocolata, etc. Eu am ales varianta cu cirese, deoarece sunt de sezon. Este un desert spectaculos, racoritor si foarte usor de facut.

Ingrediente:

-1 kg cirese fara samburi
-400 ml smantana pentru frisca
-100 g zahar pudra
-4 oua

Am curatat ciresele de samburi, si am pus cateva deoparte

semifreddo-cu-cirese-002_small

Restul le-am pus intr-o cratita, impreuna cu smantana si jumatate din zaharul pudra, 50 de gr

semifreddo-cu-cirese-003_small

Se lasa doar 5 min, pana ciresele incep sa se inmoaie

semifreddo-cu-cirese-004_small

Am pus totul in blender si am mixat bine

semifreddo-cu-cirese-006_small

Apoi am strecurat toata compozitia

semifreddo-cu-cirese-008_small

Se pun si galbenusurile in compozitie, amestecand bine, si se pune din nou pe foc cateva minute, pana incepe sa se ingroase putin. Apoi amestecul se da inca o data prin sita si se lasa la racit

semifreddo-cu-cirese-007_small

Albusurile se bat spuma cu restul de zahar pudra, 50 de grame

semifreddo-cu-cirese-009_small

Si se adauga in transe peste amestecul de cirese si smantana (bine racit)

semifreddo-cu-cirese-010_small

Se amesteca usor, de sus in jos, pana se incorporeaza tot albusul

semifreddo-cu-cirese-011_small

Eu am asezat-o in forme individuale, dar se poate aseza si intr-o tava tapetata cu folie, apoi taiata patratele dupa ce ingheata

semifreddo-cu-cirese-014_small

Dupa o ora, sau mai mult, in functie de congelator, cand inghetata este semi-inghetata, se pune si restul de cirese, fara sa amestecam, se imping cu degetul pana la jumatatea formei, in asa fel incat sa ramana la mijloc, nu sa cada la fund. Este gata dupa cateva ore. Delicioasa si spectaculoasa. Se poate orna cu fructe, siropuri, biscuitei, etc.

semifreddo-de-cirese-004_small

By Good Food