Arome in Roz » 2011 » August

Paste cu ciuperci si cimbru

August 22nd, 2011

 

Pastele sunt ca si copiii, este imposibil sa ai unul preferat. Acestea sunt din ciclul ce mai aveam prin frigider. Nu este asta farmecul pastelor? Arunci niste chestii care se potrivesc de minune in tigaie, si in cateva minute ai un fel delicios si extravagant. Bineinteles, exista si persoane (nu dau nume) care nu mananca paste. Nu pot sa inteleg asta, dar nici nu imi bat capul. De aceea aproape toate retele de paste sunt pentru o persoana la mine pe blog, deoarece nu am nici un “plus one” care sa ma insoteasca in aceasta calatorie. My baby inca este mic si experimenteaza, el este la “clasici” : paste cu ton, paste cu pui, paste cu sos de rosii :P , dar am sperante pentru el:) . In rest, ce sa zic, eu as manca paste in fiecare zi, si uneori chiar mananc.

 

Ingrediente :

 

  • cateva ciuperci, eu am folosit champignion brune
  • 2 catei de usturoi
  • o lingura de unt moale
  • cateva farame de gorgonzola
  • parmezan
  • cimbru
  • 100 gr de spaghetti

 

Astea sunt ciupercutele, pe care eu nu le spal, asta este un truc pe care l-am vazut acum ceva ani la Jamie. El a spus ca ciupercile absorb foarte multa apa in timpul spalarii, si oricum nu sunt foarte murdare deoarece sunt ciuperci de cultura. Eu sterg fiecare ciuperca cu un servet de hartie, si ma uit cu atentie sa nu aiba resturi de pamant.

 

 

 

Ciupercile se taie felii subtiri, usturoiul de zdribeste cu latul cutitului apoi se toaca marunt.

 

 

 

 

Untul se pune intr-o tigaie, focul trebuie sa fie mic deoarece untul se arde foarte repede.

 

 

 

 

Se pune usturoiul, se lasa un minut sa s einmoaie putin, fara sa se rumeneasca

 

 

 

 

Intre timp, se fierb spaghetele, cu doua minute mai putin decat indicatiile de pe cutie. Se adauga si ciupercile peste usturoi.

 

 

 

 

Cimbrul se curata de pe crengute.

 

 

 

 

Si acum, formam sosul. Peste ciupercile rumenite

 

 

 

 

Adaugam spaghetele semifierte, impreuna cu o ceasca din apa in care au fiert, punem si gorgonzola deasupra, faramitata, si cimbrul.

 

 

 

 

Sosul incepe sa se ingroase si sa capete consistenta, asta este miracolul gorgonzolei, da gust si savoare oricat de putina ai pune.

 

 

 

Pune si o manuta de parmezan ras, asezonam cu sare si piper

 

 

 

 

Gata, 10 minute cu tot cu fiertul pastelor !

 

 

 

 

 

Paine rustica cu cartofi

August 20th, 2011

Imi place sa fac paine. Din nu stiu ce motiv, imi place sa fac coca. Imi place mirosul fainii, al drojdiei fermentate, cred ca mirosul de paine coapta este un “trigger” universal pentru simturi. Imi aduc aminte cand eram mica si primeam o bucatica de aluat sa ma joc cu ea in timp ce se pregateau bunatati. Cat o mai rulam, rasuceam. impleteam. Childhood issues :P

Aceasta este o painica care s-a nascut dintr-o salata orientala ratata. Adica am fiert niste cartofi sa fac salata, dar mi-a fost lene sa mai fac maioneza, asa ca am facut o paine:

Ingrediente :

  • 500 gr faina
  • o lingurita zahar
  • o lingurita sare
  • un plic drojdie uscata
  • 50 gr unt moale
  • 250 ml apa
  • 3 cartofi medii ( cam 400 gr )

 

Cartofii mei au fost fierti in coaja, asa ca i-am curatat de coaja si i-am pasat, dar am lasat si bucatele mai mari, imi place sa ii simt in paine. Intr-un bol se pune faina, sarea, zaharul, drojdia, cartodii pasati ( reci ) si untul.

Se adauga apa calduta treptat, pana cand se formeaza un aluat moale si lipicios. Nu e nevoie de cine stie ce framantare, doar sa se amestece ingredientele bine.

Se acopera bolul cu un servet si se lasa la dospit timp de o ora.

 

Se rastoarna alutatul in tava unsa si se presara cu putina faina deasupra.

Se acopara tava si se mai lasa inca 30 de minute. Intre timp se preincalzeste cuptorul la 200 gr.

Se coace painea timp de 30 de minute, au am lasat-o 35 de minute pentru o crusta mai rumena.

Paine dulce cu stafide

August 18th, 2011

 

Cred cu tarie ca regele aluaturilor este cozonacul. Dar asta nu este un motiv sa “mazilim” celelalte aluaturi dulci, in special daca se fac extraordinar de usor, sunt pufoase, rapide, economice. Noi romanii nici n-avem alt cuvant pentru aluatul dulce, ori e cozonac, ori e paine. Acest aluat nu e nici cozonac, dar nici paine, este extraordinar de bun si pufos, plin de stafide suculente.

 

Ingrediente:

 

  • 450 gr faina
  • un plic de drojdie uscata
  • 1/2 lingurita sare
  • 1/2 lingurita bicarbonat
  • 4 linguri de zahar
  • 200 ml lapte batut
  • 50 gr unt moale
  • 150 gr stafide
  • pentru umplutura : doua linguri unt moale, doua linguri zahar brun

 

Intr-un bol se pun ingredientele uscate : faina, drojdia, sarea, bicarbonatul, zaharul.

 

 

 

Se amesteca cu o lingura, apoi se adauga laptele batut ( la temperatura camerei, sau incalzit putin la microunde ) si untul moale.

 

 

 

 

Incepem sa framantam aluatul, si inainte de a incorpora toate ingredientele, adaugam stafidele. Stafidele trebuie inmuiate in prelabil 15 minute in apa fierbinte, apoi scurse bine.

 

 

 

 

Aluatul trebuie sa fie elastic, dar inca moale si nelipicios.

 

 

 

 

Aluatul se pune intr-un bol uns cu ulei, acoperit cu un servet, si lasat la crescut 60 de minute. Pentru umplutura, se amesteca untul moale cu zaharul brun.

 

 

 

 

Dupa ce a dospit si si-a dublat volumul, aluatul se aseaza pe planseta usor infainata, si se intinde cu palmele intr-un dreptunghi lung cat tava unde va fi copt, si se unge in mod uniform cu amestecul de unt si zahar brun.

 

 

 

 

 

Se ruleaza, se sigileaza bine la capete, si se aseaza in tava unsa .

 

 

 

 

Se lasa la dospit inca 30 de minute.

 

 

 

 

Intre timp se preincalzeste cuptorul la 180 de grade, foc mediu. Nu e nevoie sa ungem painica cu nimic, se va rumeni in mod natural de la laptele batut pe care il contine aluatul. Se coace intre 30 si 40 de minute, in functie de cuptor, nu trebuie sa se rumeneasca foarte tare deoarece se ard stafidele. Faceti testul scobitorii imediat dupa 30 de minute. Imediat ce iese de la cuptor, painica se unge cu putin unt , sa ramana coaja moale ( optional ) .

 

 

 

 

Se lasa sa se raceasca putin,  e foarte buna calda.

 

 

Plum Crisp – prajitura crocanta cu prune

August 18th, 2011

 

Imi place o prajitura sofisticata, cu multe straturi, a caror pregatire necesita ore si ore , cu satisfactia de rigoare, bineinteles. Dar cand mi-e pofta de ceva dulce si vreau a.s.a.p, apreciez foarte mult comfort food, in cazul asta comfort desert. Prunele sunt unele din acele fructe care par simple, “taranesti”, iar intr-un desert se transforma in ceva sofisticat si delicios. Acest desert, desi are nevoie doar de 5 minute de preparare, mi se pare extrem de complex : inghetata racoroasa si cremoasa, deasupra stratului crocant de aluat, acopera cu grija prunele dulci si fierbinti, ca lava unui vulcan. Orice fructe sunt potrivite, in special cele zemoase, dar acum, de sezon, merg prunele, piersicile, fructele de padure…

 

Ingrediente :

 

  • 1 kg de prune, nu conteaza soiul
  • 250 gr zahar brun
  • o lingura rasa de amidon
  • zeama de la o lamaie
  • 150 gr faina
  • 5 linguri fulgi de ovaz
  • 100 gr unt
  • o lingurita de scortisoara

 

Prunele se spala, se scot samburii si se rup in patru.

 

 

 

 

Peste prune se pune zeama de lamaie, amidonul si 100 gr zahar brun.

 

 

 

 

Separat, in alt bol, se pune faina, restul de zahar, ovazul si untul rece taiat cubulete.

 

 

 

 

Se incorporeaza untul in faina, folosind degetele sau o furculita, apoi se adauga si scortisoara.

 

 

 

 

La aceasta prajitura cel mai bine merg vasele de ceramica, fie ca este unul singur mare, sau portii mai mici. Cuptorul se incinge in prealabil, foc maxim, cam 200gr celsius. Se pun prunele pe fundul formei, deasupra se imprastie aluatul sfaramicios, iar deasupra se mai pun cateva cubulete mici de unt.

 

 

 

Se coace timp de aproximativ 40-50 de minute, pana crocantul de deasupra se rumeneste. Se scoate din cuptor si se lasa sa se raceasca timp de 10 minute. Prajitura crocanta se serveste cu inghetata deasupra, sau cu frisca naturala usor batuta. Se poate reincalzi a doua zi, in cuptorul incalzit sau la cuptorul cu microunde.

 

 

 

Noi am servit-o cu inghetata de miere si lavanda .

 

 

 

 

 

 

 

Inghetata de lavanda si miere

August 17th, 2011

 

 

There is something about ice cream…I mean..exista cineva care nu iubeste inghetata? Cremoasa si dulce si atat de multe arome, niciodata nu ma pot decide din care sa mai fac. Aceasta este o inghetata deosebita, fina, cremoasa, cu o aroma extrem  de subtila. Ma fascineaza deserturile cu lavanda, imi inchipui campuri insorite de lavanda prin sudul Frantei ( nu le-am vazut niciodata, doar mi le imaginez :P ).

 

Ingrediente :

 

  • 250 ml lapte
  • 250 ml smantana dulce pentru frisca
  • 2 linguri de lavanda culinara
  • 2 galbenusuri
  • 5 linguri de miere ( eu am folosit de salcam )

 

Laptele, smantana si florile de lavanda se pun intr-o craticioara la foc mic.

 

 

 

 

Galbenusurile si mierea se pun intr-un bol.

 

 

 

 

Amestecul de lapte, smantana si lavanda se aduce la punctul de fierbere, si se toarna in fir subtire peste galbenusuri si miere, amestecand in permanenta cu telul.

 

 

 

Amestecul se pune iar pe foc mic, pentru inca 3 minute,amestecand in permanenta, apoi se strecoara pentru a indeparta florile de lavanda.

 

 

 

 

Se lasa compozitia sa se raceasca complet, apoi se pune in masina de inghetata pentru 20 de minute.

 

 

 

 

Este incredibil de cremoasa si parfumata.

 

 

 

 

 

 

Impletitura pufoasa cu crema de vanilie

August 13th, 2011

 

 

Reteta in imagini, pas cu pas, aici.

Raita cu castraveti

August 13th, 2011

 

 

Raita este un sos indian, de iaurt, cu castraveti, menit sa insoteasca preparatele foarte picante. Este un sos racoritor, iar eu l-am servit simplu, cu lipie calda.

 

Ingrediente :

 

  • 500 ml iaurt simplu ( mai gras e mai bun, dar puteti folosi si degresat )
  • 3 castraveti mici ( sau unul mare )
  • 1/2 lingurita chimion pudra
  • 1/2 lingurita coriandru pudra
  • cateva frunze de menta ( optional )
  • sare, cateva picaturi de ulei de masline pentru decor

 

Castravetii se curata de coaja, unul se da pe razatoarea marea, ceilalti se taie cubulete mici.

 

 

 

Se adauga condimentele, iaurtul, chimionul, coriandrul si sarea.

 

 

 

 

Daca il doriti picant, puteti pune si un praf de chili. Se omogenizeaza, si se adauga menta tocata.

 

 

 

 

Se lasa la frigider minim o ora inainte de servire. Eu am pus cativa stropi de ulei de masline pe deasupra. Este racoritor si usor, merge la fripturi sau mancaruri indiene picante, cartofi prajiti sau la cuptor, dar si simplu.

 

 

 

Prajiturele cu banane si ciocolata

August 12th, 2011

Prajiturelele aceastea sunt umede, moi, delicioase si aromate. Sunt f usor de preparat, si mai ales imi plac pentru ca puteti folosi la ele banane innegrite, moi, pe care nu le mai mananca nimeni, si resturi de ciocolata.

Ingrediente:

  • 230 gr faina
  • 130 gr zahar
  • 1 plic praf de copt
  • 1/4 lingurita bicarbonat
  • 2 oua mari ( trei daca sunt mici )
  • 50 gr unt topit
  • 100 gr iaurt ( sau lapte batut )
  • 2 banane mari, foarte copate
  • 1 lingurita extract de vanilie
  • 100 gr cipsuri de ciocolata amaruie ( sau orice ciocolata doriti, tocata in cubulete mici )

 

Se preincalzeste cuptorul la 180 gr C, foc mediu. Intr-un bol se amesteca faina, zaharul, praful de copt si bicarbonatul.

In alt bol se amesteca ingredientele umede : iaurtul, ouale, untul topit , extractul de vanilie si bananele pasate cu o furculita. Se amesteca cu un tel sa se omogenizeze, apoi se adauga peste ingredientele uscate.

Cele doua compozitii  se amesteca sa se omogenizeze ( fara a insista, se amesteca cu o spatula ) , apoi se adauga ciocolata si se incorporeaza in aluat.

Se imparte compozitita in forme, puteti folosi formele de briose, eu am pus in tava asta si mi-ai iesit 8 prajiturele, briose ies 12.

Se coc aproximativ 20-25 de minute. Se lasa sa se raceasca complet pe un gratar, sunt mai bune reci decat calde.

Sunt delicioase si usor de facut!

Briose cu afine

August 9th, 2011

 

Briosele cu afine proaspete sunt un deliciu cu care ma rasfat doar de doua ori pe an, avand in vedere sezonul lor foarte scurt. E ceva in legatura cu briosele, poate forma lor, sau hartiutele vesele, sau faptul ca sunt atat de delicioase si usor de facut, incat fiul meu de 12 ani presteaza briose de la vreo 9 ani , cert este ca ador sa fac briose si as face in fiecare zi:P .

 

Ingrediente pentru 12 briose :

 

  • 300 gr iaurt simplu
  • 1 ou mare ( sau 2 mici )
  • 70 gr unt topit
  • o lingurita extract de vanilie
  • 260 gr faina
  • 150 gr zahar
  • un plic praf de copt
  • 1/2 lingurita bicarbonat
  • un praf de sare
  • 150 gr afine proaspete.

 

Pentru prepararea acestor briose aveti nevoie de doua boluri, joaca de copii. Intr-un bol se cerne faina, impreuna cu sarea , praful de copt si bicarbonatul, api se amesteca si zaharul.

 

 

 

 

In celalat bol se pun impreuna iaurtul, oul, untul topit si extractul de vanilie.

 

 

 

 

Se omogenizeaza putin cu un tel, apoi se rastoarna peste amestecul de zahar si faina.

 

 

 

 

Se amesteca cu telul , fara a insista foarte mult, doar cat sa se amestece bine ingredientele, apoi se pun afinele spalate si scurse de apa.

 

 

 

 

Cu o spatula de silicon se incorporeaza afinele in aluat, usor, sa nu le zdrobim. Compozitia se imparte in tava de briose, fie tapetata cu putin ulei si faina, fie cu hartiute de copt pentru briose. Se coc briosele pentru 20 de minute, la foc mediu ( 190 gr ), in cuptorul preincalzit .

 

 

 

 

Se scot pe un gratar metalic si se lasa sa se raceasca complet :P

 

 

 

 

Sunt perfecte pentru micul dejun, pentru pachetel, pentru calatorii, deoarece rezista foarte bine si se mentin proaspete cateva zile.

 

 

 

 

Gelato de cafea cu baileys si vanilie

August 9th, 2011

 

 

 

Reteta in imagini, pas cu pas, aici.